You are currently browsing the tag archive for the ‘lacrimi’ tag.
Din cand in cand parca simti ca vrei sa plangi.
Stau si ma gandesc. Sunt atatea lucruri pentru care ar trebui sa plangem.
Cred ca daca incepem a plange pentru fiecare lucru ce ne supara, ne bucura, ne incanta, na supara si ne incanta, nu ne-am opri in veci.
Si va inteleg, ma inteleg…
Uneori nu puteti plange…parca vreti si nu puteti…pur si simplu nici o lacrima nu isi face aparitia, o lacrima ce poate topi inimi, ce poate incalzi suflete si in cele din urma, o lacrima ce poat ingheta pe obrazul batut e viata. Plin cu istoria vietii noastra, cu pulbere de vise si cratere de durere.
Cand ma gandesc ca lacrimile se scurg din ochi in suflet sau lacrimile se scurg din suflet prin ochi, ma intreb daca mai merita sa plangem, sa facem atata deranj?
Tot ce stiu este ca lacrimile sunt singurele ce ne sunt loiale, sunat acolo cand suferim si atunci cand bucuria inunda ochii ca un coplil dornic sa iasa la joaca.
Acu stau si ma uit prin poze…pozele ma poarta prin amintiri si ma trantesc inapoi la realitate.
sunta atat de multe lucruri pentru care as plange.
Ce sa fie amuzant?
Totul….prefacatoria asta…prostia ast aieftina…tot circul asta.
Oare cat va mai tine?
Cat nu ne vom da seama ca ranim?
Cat va dura sa realizam ca prin increderea in noi ii indepratm pe cei dragi, pe cei care ne considera prieteni, tin la noi.
Cel mai ciudat este ca noi, oamenii snobi, ne ascundem in spatele mastilor luxoase…un zambet alb, un telfon trendy, un parfum ametitor, vrajala ieftina…cat va ami tine?
Cat te evi invarti sub “cupola circului” cu speranata ca nu vei ameti.
Frumoaso, frumoaselor, nu ami alergati degaba…de multe ori ni s eface rau privindu-va in cercuri….dar de cele mai multe ori voi cadeti la pamant, fragile, docile, lipsite de aparare, lipsite de scuze…
Dar ce s-a intamplat?
Aveti vanatai?
Nu plange, te va iubi si pe tine cineva; te iubeste dar nu in felul in care ai vrea tu. O iubire platonica, o iubire de car eai nevoie. Este precum procum procentajul de CO2 din aer.
Zambeste, fiecare sut este un salt inainte…vezi sa nu te impiedici.
Tocma imi petreceam 1 iunie, singur acasa…in liniste…am hotarat sa dau pe stiri…iar dimineata frumoasa s-a umplute de ura, de scarba si de indignare.
Am asistat la niste sceen in care 2-3 copii erau prins la mijlocul disputelor parintilor. Din cata am inteles eu…copii fusesera raptiti de tatal lor bulgar, in timp ce acestia erau in polonia cu mama lor…
Nimic special? Mama hotarase ca trebuie sa isis recupereze copii asa ca se afla la casa tatalui lor, in Bulgaira si ii lua cu forta acasa. Tatal hotarat sa se agate de copii, dadea in mama cum putea…in timp ce mama isis tara copii intr-o duba.
Bietii copii urlau si varsau siroaie de lacrimi in timp ce politia le ajuta mama sa ii ia de langa tata, pentru ca actul tatalui fusese considerat rapire.
Ce sa mai spun?
Ca ma simt naspa? Ca ma simt legat la maini? Ca ma simt egoist?
Tu cum te-ai simti daca ai vedea ca tatal tau da in mama ta cu brutalitate? Tu cum te-ai simti daca mama ta te-ar tatra pe starda, de fata cu toat alumea? Cum te-ai simit daca ai vedea ca cei doi pe care ii iubesti isi scot ochii in timp ce tu incerci sa le explici ca ii iubesti si ca ii vrei pe AMANDOI langa tine?
Trist. Foarte trist.
Asa se intampla cand cei mici nu au dreptul al un cuvant si sunt lipsiti de aparare cuiva care ar gandi ca ei.
Parintii de obicei uita de parerea copiilor, indiferent de varsat.
Un copil ramane mereu copilul parintilor lui, indiferent de varsta!
La multi ani dragi copii si sper ca realizati cat de important este sa apreciati fiecare clipa fericita.
Altii ar da orice sa aiba ce ai tu.
